Târgul Drăgaica

La jumătatea lunii iunie Buzăul se îmbracă în straie de sărbătoare. Negustori din toate zările, dansatori de pe toată Valea Buzăului și oameni adunați din toate zonele se adună pentru Drăgaică.

Târgul Drăgaica este o sărbătoare cu tradiție din Buzău, care începe pe 12 iunie și se termină în ziua de Sânziene, pe data de 24. Despre târgul de la Buzău s-a auzit în toată Europa încă din secolul al XV-lea, pentru că este așezat la întâlnirea drumurilor comerciale care legau Dobrogea cu Brașovul și toată Transilvania, și toată Moldova cu Țara Românească. În acele vremuri nu exista om care să treacă în oricare dintre aceste direcții și să nu oprească preț de câteva ore să admire marfa comercianților, horele flăcăilor și mulțimea de oameni. În acea vreme târgul de la Buzău era numit iarmaroc și avea un rol foarte important în comerțul cu lână. Mai mult, aici se vindeau cereale, animale și tot felul mărfuri. Tot aici s-au făcut cunoscute și celebrele bucate din Buzău, cârnații de Pleșcoi, covrigii de Buzău, vinul de la Pietroasele și alte produse locale, care au fost gustate de-a lungul anilor de vizitatorii târgului care le-au dus faima mai departe. De importanța acestui târg au menționat și scriitori istorici, cum este cazul lui Dimitrie Cantemir în ”Descrierea Moldovei”.

Pe lângă importanța comercială, târgul de la Buzău are și o semnificație simbolică. Ultima zi, 24 iunie, este și ziua strângerii recoltelor sau Sânzienele, cum sunt numite în popor. Mai demult, în această zi aveau loc o mulțime de ritualuri de dimineață până seara, ca răsplată pentru grânele îmbelșugate. Fetele se îmbrăcau în port popular, își puneau coronițe din flori de câmp pe cap și la brâu și se îndreptau spre câmpul cu rodul cel mai bogat. De acolo culegeau spice pe care le aduceau în sat, unde încingeau o horă, iar petrecerea dura până dimineață. În același mod, în vremurile de demult, când se termina Târgul Drăgaica, în ultima zi se încingea cea mai mare petrecere.

În prezent Târgul Drăgaica este organizat anual la Buzău între 12 și 24 iunie. În continuare se adună comercianți din toată țara și, mai recent, a fost realizată și o alee a meșterilor populari din Buzău și a producătorilor locali. Vizitatorii târgului pot cumpăra ii, costume populare și pot gusta o mulțime de bucate din zona Buzăului. În prezent târgul este foarte apreciat de copii, pentru că sunt o mulțime de carusele și standuri cu dulciuri. Dacă mărfurile s-au mai schimbat, un singur lucru a rămas același chiar dacă au trecute multe secole: distracția și voia bună. Așa cum se obișnuiește, în ultima zi de Drăgaică, pe 24 iunie, are loc un spectacol de muzică populară dar și ușoară, iar oamenii se distrează, dansează și se bucură de atmosferă.

0 comentarii

Scrie un comentariu

Destinaţii recomandate

Rezervaţia de liliac de la Cernăteşti

Pe dealurile line ale comunei Cernătești, așezată la doar 20 de kilometric de orașul Buzău se află o rezervație floristică de o frumusețe rară. ”Dealul cu Lilieci” este arie protejată dar și un important punct turistic din județ. Vizitatorii sunt fascinați de frumusețea florilor mov înflorite pe o suprafață de trei hectare. Frumusețea florilor este […]

1 comentariu

Muzeul „7 locuri de poveste” de la Lopătari

Despre județul Buzău s-a spus încă din cele mai vechi timpuri o mulțime de povești fantastice. Cele mai interesante dintre ele sunt relatate la Muzeul „Șapte locuri de poveste” din comuna Lopătari. Într-o singură încăpere sunt adunate povești despre originea vulcanilor noroioși, a fierbătorilor și a focurilor vii. Nu lipsește nici legenda uriașilor despre care […]

0 comentarii

Staţiunea de cercetare Pieatroasele

Turiștii care sunt pasionați de vin sau pur și simplu vor să descopere tainele licorii lui Bachus, sunt poftiți în comuna Pietroasele. La cea mai veche Stațiune Viticolă din țară, unde se află vii cât vezi cu ochii naște Tămâioasa Românească, un vin gustos și sănătos. Magia care aduce la viață vinurile gustoase de la […]

0 comentarii