Grunjul de la Mânzăleşti


[su_youtube url=”https://www.youtube.com/watch?v=1S0Ci0URk9s” autoplay=”yes”]
Conform DEX, grunz, varianta literară a termenului utilizat la Mânzălești, este cuvântul care descrie o „bucată dintr-o materie tare și fărâmicioasă; drob, bulgăre“. Și, în afară de faptul că nu e fărâmicios, de fapt, despre asta vorbim. Căci Grunjul de la Mânzălești este o bucată uriașă, albă ca laptele, înaltă de 18-20 de metri, pe care localnicii o numesc Piatra Albă de la Grunj. Culoarea deschisă este dată de rocile constituente, numite marne albe. Acestea sunt foarte de dure, ceea ce a făcut ca dealul alb să rămână aproape intact în urma viiturilor. Ca aspect, dar și exagerând puțin, s-ar putea spune că Grunjul te duce cu gândul la Căpățâna de zahăr din Rio de Janeiro. Diferă doar dimensiunea și culoarea. În rest… A! Și are în vârf o cruce, care completează perfecțiunea locului. Pare că, de fapt, din acea cruce curge un râu de sare care s-a întărit de-a lungul a milioane de ani, și care s-a transformat în ceea ce vedem astăzi. Crucea pare cumva cireașa unui tort de sare. Locul e frumos prin simplitate, dar mai ales prin poziționare, la confluența Slănicului cu pârâul Jgheab, chiar pe marginea drumului ce duce spre Lopătari. Grunjul s-a instalat lejer chiar pe malul apei, iar o parte a lui, destul de semnificativă, e acoperită cu vegetație. E așa, ca un teren viran din care țâșnește spre cer, țanțoș nevoie mare, uriașul alb. Încă din 1973, întreaga zonă a fost declarată regiune ocrotită. Se ajunge folosind drumul asfaltat de pe valea Slănicului – DJ 203 K, care porneşte de pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca (imediat înainte de a intra pe podul de peste Buzău), urmând ruta Beceni – Vintilă Vodă – Mânzălești – Lopătari.
0 comentarii