Covrigii de Buzău

Orice turist care ajunge în Buzău face un mic popas la una dintre covrigăriile din oraș. Faima covrigilor făcuți la Buzău a ajuns în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, asta deși are la bază o rețetă foarte simplă.

Ingredientele covrigilor sunt ușor de găsit: făină, apă, drojdie, puțină sare și zahăr dar și, mai ales, mult suflet. Toate acestea amestecate creează un inel auriu foarte gustos și care împrăștie o aromă care se simte de la două străzi distanță. Deși ingredientele se găsesc oriunde, doar în covrigăriile din Buzău cu tradiție gustul este unul desăvârșit. Brutarii care au moștenit rețeta pun cantitatea perfectă de ingrediente, iar timpul de dospire și de coacere este și el bine calculat. Așa se face că la covrigării este mereu coadă și aproape toată lumea oprește să cumpere un inel gustos.

Povestea covrigilor de Buzău datează de acum două secole. Puținele povești, transmise din tată în fiu, vorbesc despre covrigi încă din anii 1800. Se spune că pe atunci în zona Buzăului s-au așezat mai multe familii de greci. Aceștia și-au deschis cârciumi și pentru că mulți dintre clienți mergeau acasă să mănânce, au găsit metoda perfectă să îi țină la masă. Cârciumarii coceau covrigi pe care îi așezat frumos pe mese, iar clienții se puteau servi oricând, în timp ce mai comandau un rând de băutură. Intrigați, localnicii i-au văzut pe negustori cum găteau pe vatră inelele făurite din apă și făină. Îndrăgostiți de gustul covrigilor, buzoienii au furat rețeta pe care au transmis-o până în prezent din generație, în generație.

Secretul covrigilor de Buzău sunt ingredientele. Maeștrii covrigari spun că pentru ca produsul să iasă gustos, nu se zgârcesc de la nimic. Făina trebuie să fie de calitate, apa curată și drojdia foarte bună. După ce prepară coca pe care o lasă la dospit, covrigarul taie bucățele mici pe care le rulează ca pe deget și le unește la capete. Inelul crud este lăsat pe cuptor până prinde o culoare aurie și devine ușor crocant. Când sunt gata, covrigii sunt puși într-un coș unde așteaptă să fie cumpărați. Tranzacţia are loc cât ai zice ”pește” pentru că mereu va exista un om care vrea să își potolească foamea cu un covrig gustos de Buzău.

1 comentariu

  • Miron Mariana

    Daca treci prin Buzau nu ai cum sa nu cumperi covrigii de Buzau! Sunt o emblema!

    aprilie 15, 2019 - 11:00 am Răspuns

Scrie un comentariu

Destinaţii recomandate

Tabăra de Sculptură Măgura

Judeţul Buzău se poate lăuda cu numeroase obiective turistice, unice în Europa. De departe, cel mai cunoscut astfel de obiectiv ar fi Vulcanii Noroioşi. Şi dacă acolo, e doar mâna naturii, puteţi veni în Buzău să admiraţi o altă minune unică pe continent. Tabăra de sculptură de la Măgura. Nu mai puţin de 256 de […]

0 comentarii

Complexul Brâncovenesc Râmnicu-Sărat

Cel mai important obiectiv turistic din orașul Râmnicu Sărat este Complexul Brâncovenesc. Clădirile, vechi de mai bine de 300 de ani, au fost construite de Constantin Brâncoveanu, împreună cu unchiul său, Stolnicul Cantacuzino. În centrul complexului se află o biserică foarte veche, față în față cu casa domnească, construită în stil brâncovenesc, ambele fiind înconjurate […]

0 comentarii

Schitul de la Aluniş

Biserica din piatră din Athosul românesc Ascunzătoare pentru comori sau refugiu pentru primii creștini prigoniți. Sunt doar câteva dintre destinațiile pe care le-a avut, de-a lungul secolelor de existență, unul dintre cele mai bizare și mai puțin cunoscute obiective turistice din Buzău. Biserica din piatră de la Aluniș. În fapt, acest lăcaș de cult este […]

0 comentarii